Totalul afișărilor de pagină

20 mai 2018

Cum îți poți trăi viața, pentru a muri fără regrete...

Mori fără regrete – De fiecare dată când merg pe stradă nu am cum să nu observ unii oameni care se întorc sau se duc la serviciu, elevi care merg la liceu sau la școli și care afișează pe chipul lor tristețe și dezgust față de ziua respectivă, dar și un sentiment negativ.
Ce ai face dacă ai afla că mai ai doar o lună de trăit? Te-ai aruncă la pământ, ai implora cu disperare, te-ai ruga cu lacrimi fierbinți sau ai sta cu mâinile în sân, nepăsător?
Există multe afirmații și sfaturi care pot fi spuse despre ceea ce înseamnă cu adevărat să trăiești viața din plin, astfel încât să nu ai nici un regret atunci când mori.
Există un element care cuprinde întreaga idee de viață trăită fără regrete și acesta este urmărirea adevărului personal, oricare ar fi acesta. În primul rând  este despre a fi sincer față de tine și de a nu devia de la acele scopuri. Acesta este ceea ce neagă regretul.

Mori fără regrete – Gândește-te profund la viața ta, astfel încât, atunci când vei părăsi această lume, să nu ai nici un regret.

În fiecare dintre noi se află secretul fericirii și toți acei factori care ne pot ajuta să avem zile din ce în ce mai bune, să fim optimiști și să avem puterea, motivația și încrederea să luptăm pentru ceea ce ne dorim.

Mori fără regrete – Nu pleca de lângă o persoană,  făra să îi spui ce simți pentru ea  

Cum ar fi dacă este pentru ultima oară când vezi o persoană? Cu ce sentiment rămâi când afli că a plecat de pe această lume fără să afle ce simți cu adevărat pentru ea? Nu merităm oare fiecare dintre noi să ni se spună ceea ce simt cei din jur pentru noi și să auzim tot mai des „te iubesc”?

Mori fără regrete – Fă lucruri bune

Ai avut vreodată șansa de a-ți arăta compasiunea față de cineva și, în schimb, ai mers mai departe pe drumul tău? Nu uita, am fost puși aici să avem grijă unul de celălalt atunci când este necesar, așa că dacă cineva îți cere ajutorul, înseamnă că chiar are nevoie de el. Uită de resentimente și optează să ajuți necondiționat!

Îndrăznește să visezi și să trăiești unele visuri.

Chiar dacă cei din jur îți spun că sunt imposibile, visurile tale sunt ale tale și merită să lupți pentru ele. Nu știi niciodată cât timp ți-a mai rămas.

Lucrează, nu munci. Pe îndelete.

Lucrează la planuri, la viață, la prietenie și la relațiile pe care le ai cu cei din jur. este o mare diferență între a munci și a lucra. Lucrurile bine făcute izvorăsc din lucrările executate.

Mori fără regrete – Exprimă ceea ce crezi, cu dragoste, fără impunere

Spune ce ai de zis, nu îți încărca sufletul, fii sincer și nu minți niciodată! Nu vei face decât să te minți pe tine!

Rămâi prieten, nu pentru câștig, ci pentru om.

Construiește-ți relații adevărate, nu bazate pe interes, altfel nu vei fi niciodată fericit!

Reactualizează bucuria copilăriei. Copilul poartă cu sine ecourile Edenului. Ecourile nu se aud în hărmălaie și în grabă.

Trăiește-ți viața, în fiecare zi, cu copilăria în suflet! Este singura care îți poate bucura inima, mintea și trupul!
-sursa- https://secretele.com/2018/04/cum-iti-poti-trai-viata.html
Iti transmit din suflet Lumina si Iubire.
gabriella.




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu